Cum se introduce o cale respiratorie orofaringiană: dimensionare, tehnică de inserare și verificări

O cale respiratorie orofaringiană (OPA) eșuează din unul din trei motive: dimensiunea greșită, poziția greșită a capului sau calea greșită în jurul limbii. În practică, a treia cauză este cea mai frecventă și este cea mai ușor de remediat. Un OPA adult introdus cu curba în sens greșit mătură limba înapoi în faringe și poate transforma o cale respiratorie parțial obstrucționată într-una complet blocată. Măsurați dispozitivul pe maxilar, extindeți capul dacă coloana cervicală nu spune altceva și lăsați vârful să se deplaseze peste limbă, mai degrabă decât sub ea. În acest fel, căile respiratorii se așează în câteva secunde și mențin un canal clar între dinți și peretele faringian posterior.

Totul de mai jos este detaliul din spatele acestui rezumat: cum să confirmați că pacientul nu are reflex, ce dimensiune să alegeți, de ce tehnica de rotație se potrivește adulților, când o lamă a limbii este mai sigură și ce să faceți când prima încercare nu mișcă aerul.

Confirmați mai întâi că pacientul nu are reflex de gag

Un OPA este un blocaj de mușcătură și un canal de respirație, nimic mai mult. Ține limba departe de peretele faringian posterior la un pacient inconștient și vă oferă o cale de aspirație. Nu etanșează traheea, nu protejează împotriva aspirației și nu aerisește pe nimeni singur.

Verificați aceste puncte înainte de a atinge gura:

• Niciun răspuns la o comandă verbală puternică sau la un stimul dureros.
• Fără gag atunci când un cateter de aspirație sau un depresor de limbă ajunge în partea din spate a gurii.
• Fără tuse sau înghițire la stimulare.
• Nu există proteze dentare, dinți slăbiți, cheaguri de sânge sau alimente în cavitatea bucală.

Dacă pacientul face călușă, opriți-vă. Forțarea unui OPA dincolo de un reflex intact de gag provoacă arsuri, vărsături, aspirație și ocazional laringospasm. Un pacient care are nevoie de obicei de căi respiratorii nazale sau de un dispozitiv supraglotic, nu de unul oral mai mare.

Calea orală este, de asemenea, o alegere proastă în trismus, traumatisme maxilo-faciale sau mandibulare severe, intervenții chirurgicale orale recente și ingestia caustică. Acestea nu sunt limitări ale dispozitivului; sunt limitări ale ușii.

Măsurați de la colțul gurii până la unghiul maxilarului

Măriți căile respiratorii pe pacient, nu pe pachet. Așezați flanșa la colțul gurii și așezați corpul dispozitivului de-a lungul liniei maxilarului. Vârful trebuie să atingă unghiul mandibulei, aproximativ dedesubt și ușor în spatele lobului urechii. La adulți, această măsurătoare unică este mai fiabilă decât estimarea din greutate sau înălțime.

Ambele direcții de eroare cauzează probleme:

• Prea scurt: vârful se oprește în mijlocul limbii, împinge limba înapoi și poate înrăutăți obstrucția.
• Prea lung: vârful apasă pe epiglotă sau pe regiunea aritenoidă, ceea ce poate obstrucționa intrarea laringiană și poate provoca căderi sau tuse pe măsură ce pacientul se luminează.

Flanșa este verificarea dvs. încrucișată. Un OPA așezat corect se sprijină pe buze și incisivi, mai degrabă decât să plutească în fața lor.

Poziționați capul înainte de a deschide gura

Lucrați mai degrabă din capul patului decât din lateral, astfel încât flanșa ajunge să stea acolo unde o puteți vedea. Aspirați mai întâi sângele, vărsăturile sau secrețiile; un OPA nu va corecta un lumen blocat, iar împingerea resturilor în jos creează doar o problemă mai mare. Aduceți capul într-o poziție de adulmecare, cu ușoară flexie a gâtului inferior și extensie la nivelul gâtului superior, astfel încât canalul urechii externe să fie aproximativ la nivelul crestăturii sternului.

Dacă bănuiți o leziune a coloanei cervicale, păstrați stabilizarea manuală în linie și folosiți o apăsare a maxilarului pentru a trage limba înainte în loc să înclinați capul. Acolo unde poate urma un dispozitiv supraglotic sau un tub traheal, pre-oxigenați cu un sac-valvă-mască înainte de a introduce OPA. Un pacient care ajunge cu saturații în anii optzeci are nevoie de oxigen, nu de un tub de plastic.

Două tehnici de inserare care funcționează în mod fiabil

Tehnica de rotație: implicit adult

1. Țineți OPA cu susul în jos, astfel încât curba să îndrepte către palatul dur și flanșa să stea la degete.
2. Deschideți gura cu degetul mare și arătător, folosind un deget încrucișat sau o mâneră cu foarfecă.
3. Glisați vârful de-a lungul palatului dur până trece de palatul moale, de obicei la trei până la patru centimetri mai puțin de poziția sa finală.
4. Rotiți dispozitivul cu 180 de grade pe măsură ce avansați, astfel încât curba ajunge să urmărească peretele faringian posterior.
5. Avansați până când flanșa se sprijină pe incisivi sau pe buze.

Rotirea prea devreme este eroarea clasică. Dacă vârful este încă pe palatul dur când răsuciți, marginea zgârie mucoasa și căile respiratorii revin pătate de sânge. Dacă se întâmplă acest lucru, retrageți, aspirați, îmbunătățiți poziția capului și începeți din nou.

Tehnica limbii: mai sigură la copii și la gura mică

Ridicați limba înainte cu un depresor de limbă sau cu lama unui laringoscop, apoi introduceți OPA în sus, urmând curba naturală a palatului. Nu este nevoie de rotație, motiv pentru care aceasta este abordarea obișnuită la sugari și copii mici; un palat moale este ușor de rănit cu o mișcare de răsucire. Indiferent de tehnica pe care o alegeți, nu forțați niciodată dispozitivul. Rezistența fixă ​​înseamnă că vârful este împotriva țesutului, așa că retrageți un centimetru, oxigenați și reevaluați înainte de a încerca din nou.

Confirmați amplasarea înainte de a o lipi

• Pieptul se ridică cu fiecare respirație de pungă-mască, fără scurgeri de aer în jurul flanșei.
• Sunete respiratorii egale de ambele părți ale pieptului.
• Fără gâlgâit peste epigastru.
• O formă de undă normală pe capnografie, acolo unde este disponibilă.
• Saturația de oxigen se menține sau se îmbunătățește în următorul minut.

Dacă ventilația nu se îmbunătățește, rezistă impulsului de a ajunge la o cale respiratorie mai mare. Retrageți OPA unul sau doi centimetri și ventilați din nou; un dispozitiv prea lung deseori obstrucționează tocmai pentru că vârful său apasă epiglota în jos. Apoi remăsurați și reintroduceți sau schimbați complet ruta.

Odată ce căile respiratorii funcționează, fixați flanșa cu bandă sau o cravată, notați dimensiunea utilizată și înregistrați timpul. Un pacient poate mușca sau rostogoli și deplasa un OPA nesecurizat în câteva minute.

Greșeli care transformă o muncă de cinci secunde într-o cale respiratorie dificilă

1. Introducerea unui OPA adult în sus, ceea ce duce limba înapoi.
2. Rotirea în timp ce vârful este încă pe palatul dur, provocând sângerare și umflare.
3. Dimensiune mai mică, deoarece dispozitivul mai scurt alunecă mai ușor.
4. Inserarea într-un pacient care are încă un reflex de gag.
5. Sărind aspirația, astfel încât secrețiile sunt împinse spre laringe.
6. Lăsând OPA-ul pe loc după ce pacientul se trezește și începe să cadă.

Cele mai multe dintre acestea sunt mai degrabă erori de tehnică decât probleme de echipament și cele mai multe devin evidente în câteva secunde de la prima încercare de ventilație.

Când calea orală este cea greșită

Căile respiratorii nazofaringiene reprezintă alternativa practică atunci când gura nu poate fi deschisă, când traumatismele bucale sau trismusul blochează accesul sau când un pacient tolerează un dispozitiv nazal, dar se găsește pe unul oral. Se trece de-a lungul podelei cavității nazale, perpendicular pe față, cu lubrifiant și trebuie să stea cu flanșa la nară. Evitați-l dacă bănuiți o fractură bazală a craniului sau o leziune gravă la mijlocul feței.

A avea ambele rute pe cărucior contează mai mult decât admit majoritatea listelor de verificare. O căi respiratorii nazofaringiene de unică folosință, concepută pentru activitatea de gestionare a căilor respiratorii, este un articol sensibil de stocat alături de căile respiratorii orale, astfel încât decizia rămâne mai degrabă clinică decât logistică.

Căile respiratorii nazofaringiene de unică folosință pentru managementul căilor respiratorii superioare NPA de unică folosință pentru ameliorarea obstrucției căilor respiratorii superioare și susținerea ventilației la pacienții cu respirație spontană, când nu se poate folosi căile respiratorii orale. Vizualizare produs →

Dacă pacientul are nevoie de un sigiliu mai degrabă decât de un canal

O OPA menține un pasaj deschis; nu sigilează laringele. Dacă pacientul are nevoie de ventilație cu presiune pozitivă, o concentrație mai mare de oxigen inspirat sau o cale care să reziste la insuflația gastrică, următorul pas este o cale respiratorie supraglotică sau un tub traheal.

Reperele de dimensionare se schimbă complet în acel moment, deoarece dispozitivele supraglotice se potrivesc cu greutatea corporală și volumul manșetei, mai degrabă decât distanța de la colțul gurii la unghiul maxilarului, deci revizuiți ghidul de dimensionare și inserare pentru căile respiratorii supraglotice înainte de a deschide un nou pachet.

O mască laringiană standard din silicon, de exemplu, depinde de o manșetă moale care se conformează formei faringiene și care deține o etanșare de joasă presiune, care este o sarcină diferită de canalul rigid oferit de OPA.

Mască laringiană standard din silicon pentru căi respiratorii pentru anestezie și resuscitare Căile respiratorii supraglotice din silicon de calitate medicală pentru suport rapid de ventilație temporară în timpul anesteziei generale, resuscitare de urgență și terapie intensivă, cu opțiuni de dimensiune. Vizualizare produs →

Îndepărtarea și documentarea

Îndepărtați OPA atunci când pacientul începe să cadă, tusește intenționat sau urmează comenzile. Aspirați înainte de îndepărtare, deoarece limba cade frecvent înapoi în momentul în care dispozitivul iese, mai ales la cineva care nu este complet treaz. Reevaluați imediat căile respiratorii și păstrați la îndemână aspirația și un sac-valvă-mască. Înregistrați dimensiunea utilizată, timpul de inserare și îndepărtare și motivul pentru care a fost necesară căile respiratorii. Acea scurtă notă este adesea singura dovadă pe care o are un coleg atunci când pacientul ajunge la departamentul de urgență sau la secția de terapie intensivă.

Două obiceiuri separă o inserție curată de una dificilă. Măsurați fiecare pacient cu propria maxilară în loc să ghiciți din ambalaj și păstrați dimensiunile pe care le stocați la îndemâna brațului, astfel încât să alegeți între 80, 90 și 100 mm, mai degrabă decât orice se întâmplă să fie deasupra căruciorului. Dacă echipați un departament, o ambulanță sau o sală de antrenament și doriți să vorbiți despre ce produse pentru căile respiratorii aparțin la raft, contactați echipa noastră și vom lucra cu dvs.